Si nu-i nimic ca ploua…
Ma creste iedera numita iubire, patrunde retina arsa de atatea ori de soare si-mi spune mereu ca va fi bine…
Cum s-o cred?! Doare inca…
Nu-i nimic ca luna e iarasi plina…
Ciudate trairi imi alearga prin vene precum caii salbatici, iar acestia imi tot urla din goana lor nebuna ca va fi bine.
Dar cum sa-i cred?! Doare inca…
Si nu-i nimic ca mi-e dor…
Se inghesuie albinele la polen de floare parfumata si ma simt data la o parte.
Floarea imi tot spune ca e polen si pentru mine, dar cum s-o cred?!
Doare inca…
Nu e nimic ca mi s-a rupt penita exact cand scriam pentru el.
Ma infioara gandul ca in arsita zilei se va stinge de sete, iar mainile lui vor curge sange cald de iubire curata.
Imi tot soptesc mainile la ureche ca va fi bine, dar… simt cum doare inca…
Nu e nimic ca doare imi spun in clipa cand luna te priveste in ochi cerandu-si tributul…
E iubire, iar tacerea e singurul raspuns posibil.
