S-au cunoscut intr-o zi de mai, asa, intamplator…
Fara nici un plan, fara nici un gand, fara sa stie dinainte.
Nu au stiut sa explice de ce fiecare a tresarit la auzul vocii celuilalt, iar undeva, in adanc o samanta incepea sa creasca.
Si-au dat seama ca se intampla ceva, dar nu stiau nici ei sa-si explice. Dintr-odata toate se legau. Unul incepea o propozitie, celalalt o termina.
Ce-si povesteau era o viata traita aidoma.
Din iad in iad pana cand drumurile li s-au intalnit.
Si nu s-au mai desprins unul de altul. Era Iubire. Era regasire, era recunoastere, era un juramant facut in alte vieti si ajuns la implinire.
Sa fie intamplarea cea care i-a adus unul in fata altuia? Poate, dar mai sigur este ca era scris ca amandoi sa simta la fel, in acelasi timp, fara vorbe ticluite mestesugit, fara zambete false.
Firesc. Cald. Bun. Bland. Ca o alinare.
Au acceptat tot ceea ce au primit. Tot ceea ce a fost, este si va fi. Si binele, si raul, si lumina, si intunericul.
Toate cele ce vin din aceeasi sursa unica si fac parte din planul urzit acolo sus in razboiul din ceruri. Au acceptat tot ceea ce traiau, ce simteau si nu s-au mai opus. Acum amandoi zambesc. Si IUBESC. Nu se mai intreaba "de ce", "cum" si "ce sa fac"... Nu fac nimic. Accepta si exista. Se lasa imbratisati, coplesiti, zguduiti, extaziati, macinati de dor, indragostiti, visatori, tristi, veseli, fericiti, surprinsi. Cu bucurie. Si cu deschidere. Si asta se numeste simplu, IUBIRE…
