Se deschid cerurile si mastile cad.
De la prea multa Lumina.
Vad in fiecare zi cate o masca desprinsa de la locul ei si vad apoi cum aluneca incet, lasand la iveala imperfectul. Am vazut ochi pe care nu i-am recunoscut, erau ai altcuiva, deloc din lumea aceasta. Nu m-am speriat. Calatoria mea prin intuneric trece prin frica si ajunge la iubire.Cand esti in mijlocul durerii, al intunericului, cum ai putea sa alegi Lumina altfel?
Fara intuneric nu poate fi traita experienta Luminii si fiecare dintre noi are de ales intre Lumina si intuneric.
Este o alegere pe care o faci cu inima.
Calatoresc, ratacesc si umblu in cautarea toiagului meu de sprijin. Oare sa fie Simplu?! Nu este tarziu sa fie Simplu. Eu cred...
M-am schimbat mult, am ajuns sa cred si sa inteleg.Timpul pentru a fi Simplu n-a trecut. Niciodata nu a fost tarziu.
De fapt inteleg abia acum ca am tot timpul din lume, desi el trece mai repede ca oricand. Simplu...Ne umplem mintea cu idei complicate si fara rost, ne dorim mult si oferim putin, uitam ca ne infranam cu fiecare idee ce nu-si are rostul.
Laturi egale, simple, aliniate de tot ceea ce-i simplu si firesc sa fie intr-un ocean de culori, totul contopindu-se in una. In ordinea Luminii se asaza culorile acum, iar muzica stelelor se daruieste celor ce nu poarta masti. Culori ce nu se vestejesc, ochi carora nu le este teama sa te priveasca, melodii pe care s-au tocit toate pietrele lumii, iar mai presus de toate iubirea mea pentru tine, ce se straduieste sa ia locul fulgerelor. Imi esti toiag si sprijin si iubit verde-albastru, asezat in ordinea Luminii...
Si cad mastile, e atat de multa Lumina incat s-a spart nisipul din clepsidra si s-a facut sticla. E atat de multa Lumina incat si umbrele mastilor cad... Ramane numai adevarul in toata splendoarea lui...
