De ceva vreme privesc un dans pe care nu-l cunosc.
Cineva se transforma. Cand in unul, cand in altul, pana cand la un moment dat acel cineva devine mai multi in acelasi timp. Am tot incercat sa inteleg, dar logica nu e de folos si stiu asta. Nici inima, de fapt cu atat mai mult inima nu poate pricepe. E un dans pe care nu-l inteleg si daca ma gandesc bine nici nu vreau s-o fac. Ma uit cum se intra si se iese in aceasta anticamera, le privesc intrand si dansand cu acel cineva si nu contenesc sa ma mir.
Nu inteleg rostul, nu inteleg regulile lui, dar ce pretentii sa am de la mine, sunt ultima naiva din sistemul solar.
Eu cred ca in lumina e bine sa traiesti, in lumina e bine sa iubesti, in lumina e bine sa respiri. Cand se dezvolta atat de multe personalitati apare si intunericul.
Privesc in continuare dansul acesta nebun si am atat de multe intrebari...
Nu stiu daca voi primi raspuns la ele vreodata… Poate ca nu trebuie sa primesc, dar stiu ca odata un nod facut el ramane acolo si limpezimea este necesara daca vrei sa mergi in continuare pe drumul cel bun.
Atat timp pierdut facand aceleasi miscari, de fiecare data cu altcineva…
Aceleasi cuvinte schimbate in timpul dansului, de fiecare data cu altcineva…
Nopti intregi am urmarit acest dans... Am invatat fiecare miscare pe de rost,
Fiecare gest oricat de mic il cunosc pe dinafara.
Si nu contenesc sa ma mir…
Doare cumplit ca nu pot intelege desi stiu totul despre dans. E o durere pe care nu o doresc nimanui, caci nu i-ar rezista.
