Dar florile nu isi doreau raspunsul la intrebarea ei. Incet, plangandu-si surorile si fratii, se ridicau de la pamant. Soarele isi plimba razele pe crestetul lor si picaturile grele de ploaie isi luau ramas bun una cate una. Fiecare dintre ele isi scutura hainele, isi indrepta tinuta, isi numara pierderile si incerca sa se incurajeze. A trecut! Suntem intregi! Vai, trandafirul si-a pierdut din tepi, din rosul de pe buze si din prospetime! Macii au ramas fara de petale si-s goi! Micsunelele nu-si simt parfumul, din albastrele a ramas tulpina, petuniile sunt sfasiate in frunze si-n flori! Gradina plangea neputincioasa, dar pamantul imbibat de apa o prinse de mijloc si-i spuse ca va trece. O ridica in aer cu bratele-i puternice si gradina se inrosi de placere.
Pe rand, florile isi gaseau remedii. Se ajutau reciproc, se scotoceau cufere vechi si petale noi apareau acolo unde era prea multa goliciune. Cand macii nu au mai avut ce pune pe ei, trandafirul rosu de la capatul aleii si-a scos din sertarele bunicii matasea pusa la pastrare si astfel gradina a capatat slpendori bizare de macii imbracati in petale de trandafiri...Abia atunci si-a dat seama gradina ca indiferent cat ar fi de atenta la detalii este bine sa nu piarda din vedere ca sufletul plantelor pe care le avea in grija era cel mai important. Ele au invatat-o lectia intrajutorarii si a prieteniei...Toti pentru unul si unul pentru toti!
