Am certitudinea ca asa cum simtim noi nu mai simte nimeni. Eu le astern, iar tu esti cititor printre randurile mele de lumina. Le arunc pe cer, iar tu strabati curcubeele mele de lumina... Dar ce poti face cand durerea ti se rupe in palme si aschiile ei patrund adanc in sufletul ranit si lovit déjà de prea multe ori? In liniile din palmele noastre nu sunt Viata, Dragostea, Norocul. Sunt urme ramase din vremea cand mainile tale se tineau strans de mainile mele. Atingeri, tuse adanci, pierdute uneori ale unui suflet care ti-a fost pus in palme si mi-a fost asezat cu grija in palme. Fiecare a ramas acolo pana ce mainile se vor intalni din nou. Certitudine este si ca sufletele nu s-au despartit niciodata. Unul in liniile mainilor mele, altul in liniile mainilor tale. Nu sunt Dragostea, Viata, Norocul. Sunt Intregul. Eu si tu. NOI.
Si am certitudinea ca mi-e rupta linia din palme in mii de aschii dureroase si singurul care o poate reface esti doar tu... Speranta mi-e certitudinea ca vei ajunge la timp sa mai pot respira inca o data alaturi de tine... Mi-as fi dorit sa pot fi mai intelegatoare decat sunt si sa las suferinta altora, dar te iubesc si mi-e martor cerul ca doare.... Doare fara tine... Nu mai am puterea sa mai scriu... ma iarta...
