Auzea deseori, in miez de noapte, zgomote ciudate.
Se intampla cand luna se implinea si devenea stralucitoare.
Cheia isi imagina doar dansul nebun de dincolo de zidurile acoperite cu iedera mai verde ca iarba in care dormea ea de atat de multa vreme. Auzea glasuri de femei ce o inspaimantau si uneori lupii urlau si ei, indemnati probabil de fasiile de lumina pe care le rupeau din pletele Lunii...
Stia ca trebuie sa ajunga la poarta, dar era uitata...
Trebuia sa fie gasita mai intai.
O mana alba o ridica intr-o noapte cu Luna plina si cu ochii mijiti de somn, cheia deschide poarta la care se straduise sa ajunga cateva vieti. Lumina calauzise mana alba spre cheie, iar aceasta multumi in gand cui credea ca ii implinise dorinta de a vedea, de a cunoaste, de a sorbi din adevar. Dincolo de poarta era o poiana galbena, stralucitoare. Aerul era inmiresmat de parfumul florilor si cheia adormi sub puterea acestuia. Abia la miezul noptii zgomotul o trezi din toropeala. Un dans frenetic se incingea in mijlocul poienii, nisip devenisera pietrele sub calcatura ielelor. Blestemul lor era sa se piarda pe ele insele in vartejul dansului si sa uite a doua zi de ce. Nimic nu le reamintea, nici macar picioarele insangerate. Doar Luna le cunostea secretul. Acum, insa, alba mana ce deschise poarta il aflase si ea. Privea uimita la aceasta dezlantuire de forte si ar fi vrut sa plece, dar ceva o tinea pe loc. Nimanui nu-i era ingaduit sa stie dansul, iar daca ar fi fost descoperita ielele ar fi sfasiat-o.
Doi lupi, unul alb si altul negru, urmareau dansul de la distanta. Una dintre iele zari micuta faptura ce amutise si incerca un strigat. Dar lupii isi infipsera labele puternic in pamant si au facut zid in fata acesteia. Nimeni nu putea trece de ei. Ielele au oprit frenezia si in urlete prelungi s-au aruncat asupra celor doi lupi.
Cheia privea de la distanta teribila intamplare. Ii era recunoscatoare micutei maini albe ce o ridicase de la pamant, redandu-i menirea, astfel ca indrazni o rugaciune spre Cer. In aceeasi clipa lupii si fata alba au fost inconjurati de o lumina orbitoare. Ielele au luat-o la fuga speriate si poiana se goli. Lupii si fata alba erau de acum de partea cealalta a zidurilor, in siguranta. Doua lacrimi curgeau pe obrajii cheii, de fericire ca rugaciunea ii fusese ascultata. Mica fata era salvata. Cheia se intoarse singura si poarta se inchise definitiv.
Curiozitatea cheiii avea acum un raspuns, dar pretul pentru ea era sa fie mult prea mare. Fata alba inconjurase lupii cu bratele ei si apoi le multumi sarutandu-i pe rand. Tot atunci doi ingeri de lumina se ridicara spre Cer fericiti ca-si luasera aripile inapoi.
Cheia urla de bucurie, iar fata se intoarse spre ea si o saruta incet si pe ea.
Desigur, cheia isi dorise sa fie mangaiata, alintata si iubita.
Acum era, iar vraja era rupta... Fata tinea acum de mana un baiat, pe care ielele il vrajisera sa fie cheia de la poarta ce dadea spre poiana de-un galben nemaivazut...
